Despre noi
„În ziua de 9 noiembrie 1919, în prezenţa notabilităţilor oraşului este inaugurată la Slatina, Şcoala Normală de Băieţi, cu internat în localul din strada Obrocari, nr. 76, o donaţie testamentară a boierului Ion Iliescu”.
În cererea cu nr. 53/07.11.1919 se solicită ”să se facă racordul luminei electrice la localul internatului din strada Obrocari, deoarece urmează deschiderea Școlii Normale.”
În conformitate cu ordinul Ministrului Cultelor, cursurile încep la 10 noiembrie 1919, elevii normalişti urmând să facă practica agricolă la Şcoala de Agricultură Strehareţi – Olt.
După numai 6 ani Școala Normală din Slatina a avut deja absovenți după cum rezultă din anuarul județului Olt din anul 1925. La pagina 95 este menționat faptul că ”La Școala Normală ”Preda Buzescu” au finalizat cursurile deja 72 de absolvenți cari au ocupat locuri în învățământul primar rural din județul nostru și din județele învecinate.”
Din același document, la aceeași pagină, aflăm că ”la 1 septembrie 1923 și în anul școlar 1923-1924 școala a funcționat numai cu o clasă având 32 de bursiere și 18 absolvente, iar cursurile s-au ținut în localul școalei de fete, iar internatul a funcționat în casele Zahalca”.
Școala Normală a funcționat cu numele de Preda Buzescu până în 1932. Din documentele aflate la Arhivele Statului rezultă că pregătirea educatoarelor și a învățătorilor a fost asigurată în perioadele 1948-1956 și 1968-1982 de Liceul Pedagogic Slatina.
După 1989, în condițiile promovării valorilor democratice în țara noastră, moment în care județele au dobândit mai multă autonomie locală, în temeiul Hotărârii CPUN nr. 12/1990, prin Dispoziția nr. 45 a ISJ Olt, se înființează profilul pedagogic în cadrul Liceului Teoretic ”Nicolae Titulescu” Slatina.
După 1990 unitatea de învățământ își schimbă denumirea, după cum urmează:
- Prin Ordinul Ministerului Învățământului nr. 4413/7 iulie 1995 - Școala Normală ,,Nicolae Titulescu”;
- Prin Ordinul 3291/16.02.1998 – Liceul Pedagogic ,,Nicolae Titulescu”;
- Prin OMEN nr. 4565/19.09.2000 – Colegiul Național Vocațional ”Nicolae Titulescu”.
- Prin OMEN nr. 4502/27.08.2018 - Liceul Teoretic ,,Nicolae Titulescu”.
În cadrul filierei vocaționale funcționează astăzi la liceu clasele cu profil pedagogic de învățători-educatoare, dar și clase cu profil artistic de arte plastice.
Dacă analizăm activitatea desfăşurată în unitatea noastră în ultimii ani şcolari putem spune, fără teama de a greşi, că ne bucurăm astăzi de acelaşi prestigiu pe care liceele pedagogice l-au avut întotdeauna în învăţământul românesc. Este cunoscut faptul că la admiterea în aceste unităţi şcolare se prezentau cei mai buni elevi din şcolile judeţului şi se întorceau după 5-6 ani în calitate de „dascăli” în localităţile natale.
Funcţionarea discontinuă, încercările de „reformă” care au desfiinţat şi reînfiinţat liceul pedagogic în câteva rânduri au determinat o stare de nesiguranţă în rândul elevilor şi al părinţilor acestora, cu repercursiuni negative asupra selecţiei resursei umane şi a calităţii procesului de formare iniţială a absolvenţilor acestor unităţi şcolare.
Incertitudinea și nesiguranța în ceea ce privește viitorul liceelor pedagogice au fost înlăturate abia după adoptarea OUG nr. 49/2014 care modifică Art. 247 din Legea Educației Naționale în sensul reintroducerii funcțiilor didactice de învățător și educatoare pe care le pot ocupa absolvenții acestor unități de învățământ.
Schimbările rapide în evoluția societății românești după 1990, comanda socială și nevoia de adaptare au determinat o anumită flexibilizare din partea unității în ceea ce privește planul de școlarizare. În perioada în care specializările învățător-educatoare au fost desființate la profilul pedagogic au apărut specializările instructor-animator, bibliotecar și pedagog școlar. Aceastea au funcționat o perioadă scurtă de timp, revenindu-se la situația anterioară odată cu modificarea Legii Educației Naționale.
În aceeași perioadă a apărut în cadrul filierei vocaționale profilul artistic-arte plastice cu specializarea tehnician pentru tehnici articitce și a fost mărit numărul de clase la profilul teoretic cu specializările filologie și matematică-informatică.
Din dorința de a fi mereu în pas cu noutățile apărute la nivel european și național, la învățământul primar au fost introduse începând cu anul școlar 1998-1999 clase cu program în cadrul Alternativei Educaționale Step by Step. Experiența și implicarea cadrelor didactice din această alternativă, rezultatele obținute de elevi au determinat ca Centrul de Educație și Dezvoltare Profesională Step by Step să aleagă unitatea noastră ca centru la nivel național de inițiere și formare continuă a învățătorilor din această alternativă. Aici au fost inițiate sute de cadre didactice care predau la învățământul primar în județele Olteniei, dar și în alte județe ale țării.
Printre elementele de unicitate ale școlii noastre la nivelul județului Olt este și faptul că funcționează aici clase cu program suplimentar de muzică. Elevii care frecventează cursurile descoperă tainele interpretării muzicale instrumentale la vioară, pian, flaut, clarinet, chitară, xilofon etc. Pregătirea de specialitate se realizează prin disciplinele teoretice și practice care fac parte din curriculum național și care asigură, în ansamblul lor, realizarea finalităților educaționale și a standardelor de profesionalizare pentru fiecare specializare.